Manager de proiect, 2-17 decembrie, Bucuresti

Monday, November 9, 2009
By admin

Învaţă să accesezi fondurile structurale în avantajul companiei tale ! Aplicaţii practice pe liniile de finanţare deschise: POSDRU, POSCCE şi POR!

Structural Consulting Group organizează programul de formare “Manager de Proiect” acreditat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi CNFPA.

Aplicaţiile practice vor fi axate pe liniile de finanţare deschise în momentul de faţă :

* POSDRU (depunere continuă de proiecte)

– proiecte pe schemele de ajutor de stat şi de minimis
!!! Termenele limită de depunere s-au prelungit până la sfârşitul lunii martie 2010

* POSCCE

– implementarea standardelor internaţionale,
– sprijin pentru investiţii în întreprinderi mari, (apelul urmează a fi deschis în perioada următoare)
– sprijin pentru consultanţă acordat IMM (apelul urmează a fi deschis în perioada următoare).

* POR – (depunere continuă de proiecte)

– proiecte destinate îmbunătăţirii infrastructurii sociale şi sprijinirii mediului de afaceri regional şi local.

Consecvenţi principiului furnizării de informaţii actuale şi relevante, în cadrul acestui curs a fost inclus şi un modul special dedicat noilor modificări asupra procedurii de achiziţii publice din fonduri structurale, conform reglementărilor aprobate de Guvern în data de 07.03.2008.

Cui se adresează?

Cursul se adresează atât celor care activează ca manageri de proiect cât şi celor care doresc să-şi dezvolte competenţele în domeniul managementului de proiect din perspectiva realizării şi implementării de proiecte finanţate din fondurile structurale.

Când se organizează?

Perioada cursului de formare: 02 – 17 decembrie 2009

Unde se desfăşoară?

Sesiunea teoretică şi examenul final se vor desfăşura la Hotel Athenee Palace Hilton, Bucureşti, Strada Episcopiei, nr.1-3.

Cum se face înscrierea?

Pentru a vă asigura un loc la acest program vă rugăm să trimiteţi:

1. formularul ataşat completat,

2. copia ordinului de plată vizat de banca dumneavoastră

Data limită de transmitere a documentelor este 27 noiembrie 2009 prin fax la numărul 021/311.28.83 sau prin e-mail la adresa training@fonduri-structurale.ro.

Taxa de participare este de: 1499 RON/participant. Pentru cursurile acreditate CNFPA nu se aplică TVA la taxa de înscriere conform OG 129/2000 art. 43 si L.571/2003, actualizată, art.141. lit f. (Preţul include: suportul de curs, 2 coffee break-uri/zi şi o masa de prânz/zi).

În cadrul cursului se acordă următoarele discount-uri:

* 5% – pentru 2 persoane din cadrul aceleaşi companii
* 10% – pentru 3 sau mai multe persoane din cadrul aceleaşi companii

Persoanele înscrise la programul de formare “Manager de proiect” care doresc să participe şi la cursul “Formare de Formatori”, beneficiază de un discount de 10%, aplicat la preţul cursului “Formare de formatori”.

Validarea înscrierii se va face printr-un e-mail, ce va fi transmis de către organizatori.

Coordonatele de plată:
S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG S.R.L
Sediu: Bucuresti, Şos. Iancului, nr. 33, bl. 105A, sc.A, ap. 9, camera 1, sector 2, România
CIF: RO 21210838
Banca: Transilvania Suc Piaţa Chibrit
Cont: RO14BTRL04801202E80516XX
Banca: Trezoreria sectorului 2
RO92TREZ7025069XXX010316

Prezentare curs:
Cursul este structurat în două sesiuni teoretice cu instructori şi două practice de studiu individual. Pentru obţinerea certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi CNFPA, participanţii vor susţine un examen de absolvire bazat pe un proiect individual pregătit pe parcursul perioadelor de studiu individual în baza cunoştiinţelor şi a feed-back-ului specific primit în cadrul modulelor teoretice de la cei trei lectori experimentaţi.

Programul cursurilor:

* 02 – 03 decembrie 2009 – Sesiune teoretică 1
* 08 – 09 decembrie 2009 – Sesiune teoretică 2

Modulele teoretice se vor desfăşura între orele 9.00 – 17.00.

* 04 – 07 decembrie 2009 – Perioadă practică I de studiu individual pentru pregătirea proiectului final
* 10 – 15 decembrie 2009 – Perioadă practică II de studiu individual pentru pregătirea proiectului final
* 17 decembrie 2009 – Examen final de certificare – Comisia va fi formată din reprezentanţii furnizorului de formare şi reprezentaţi ai autorităţii de certificare, CNFPA.

Obiectivele cursului de formare:

* Deprinderea tehnicilor utilizate în managementul proiectelor finaţate din fonduri structurale
* Întelegerea mecanismelor specifice managementului proiectelor europene
* Învăţarea instrumentelor utilizate în managementul de proiect
* Deprinderea unor abilităţi specifice managerului de proiect

Metoda de training: cursul este interactiv şi este focalizat pe formarea abilităţilor participanţilor în scopul creşterii capacităţii de gestionare a proiectelor.
Cursul se axează pe elaborarea unui proiect ce va fi susţinut în faţa Comisiei de Examinare, bazându-se pe aplicarea directă a conceptelor, instrumentelor şi tehnicilor învăţate în cadrul sesiunilor teoretice.
Aplicaţiile practice se bazează pe studii de caz şi simulări privind întocmirea şi gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale şi au în vedere pregătirea proiectului de absolvire:

* Alegerea temei proiectului de diplomă
* Oportunitatea proiectului
* Identificarea riscurilor
* Stabilirea obiectivelor proiectului
* Stabilirea resurselor
* Stabilirea echipei
* Elaborarea planului de comunicare
* Întocmirea bugetului pe baza costurilor
* Strategia de implementare a proiectului
* Întocmirea dosarului de achiziţii publice şi a contractelor
* Elaborarea planului de monitorizare.

Lectorii

Dragoş Jaliu
Este lector la Facultatea de Administraţie Publică – SNSPA, consultant în domeniul Fondurilor Structurale, trainer şi doctor în domeniul dezvoltării regionale. Dragoş este certificat internaţional în domeniul Managementului Proiectelor, fiind membru al Project Management Institute, Folcroft, Pennsylvania, SUA. A susţinut peste 50 de sesiuni de instruire pentru adulţi în domeniul fondurilor şi procedurilor europene şi al reformei în administratie fiind trainer certificat internaţional de către InWent – Germania.

Dan Barna
Este consultant în domeniul Fondurilor Structurale, trainer si avocat. Licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Master în Management de Proiect al Universităţii Politehnice, Dan a realizat peste 60 de sesiuni de instruire pentru sectorul public şi mediul de afaceri. Este trainer certificat internaţional de către InWent – Germania pe probleme privind modul de accesare şi managementul de proiecte finanţate prin intermediul fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene. Timp de 7 ani Dan a fost consultant al Delegaţiei Comisiei Europene fiind direct implicat în evaluarea, monitorizarea şi implementarea a peste 400 de proiecte.

Date de contact:
Mihaela Tudor, coordonator de program, Tel: 031 405 52 86, Mobil: 0725 0725 33
Dan Barna, instructor, Tel: 0722830821
E-mail: training@fonduri-structurale.ro

Tags: , , ,

Leave a Reply

Articole recente

Napoleon, imparat sau … project manager?

By Gabriela Gheorghe

Ne place sa credem ca managementul reprezinta un domeniu nou. Citim zeci de carti pe aceeasi tema, cautam cu nesat articolele celor mai mediatizati... »

Project Shrink

By Gabriela Gheorghe

Din ce in ce mai multi manageri se indeparteaza de strategiile clasice de planificare si control. Printre ei se numara si olandezul Bas de... »

Cele 6 reguli ale lui Michelle LaBrosse

By Gabriela Gheorghe

Evoluam. Fie ca ne place sau nu, tehnologia isi depaseste zi de zi limitele, iar noi trebuie sa tinem pasul cu ea. Spatiul de... »

Scrie si tu!

Daca iti place sa scrii despre project management, te asteptam sa devii autor InfoProiect.NET . Putem dezvolta impreuna comunitatea virtuala a tuturor celor pasionati de PM. Pentru a ne trimite articolele tale, inregistreaza-te pe site sau foloseste formularul de contact .